Indemnizație internship 2023- suma minimă care trebuie plătită internilor anul acesta

Companiile care lucrează cu interni au obligația prin lege să îi plătească, iar fiecare contract de internship trebuie să respecte prevederile referitoare la indemnizația minimă de internship.

Având în vedere că valoarea acestei indemnizații se calculează în funcție de salariul minim, care în 2023 a crescut, și indemnizația minimă de internship va fi puțin mai mare anul acesta.

Valoarea minimă a indemnizației de internship în 2023

Așadar, potrivit Legii privind internshipul nr. 176/2018, firmele și instituțiile care încheie contracte de internship cu tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani, trebuie să le asigure o indemnizație de internship. Cuantumul minim al acesteia este de cel puțin 50% din salariu de bază minim brut, acordat proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată (pentru 40 de ore de muncă săptămânal – durata maximă pe care un intern major o poate lucra în baza unui contract de internship). Așadar, de la 1 ianuarie 2023, având în vedere că salariu minim este de 3.000 de lei, un intern va primi cel puțin 1.500 de lei brut.

ACTUALIZARE – Având în vedere majorarea de la 1 octombrie 2023 a salariului minim la nivel național, de la 3.000 la 3.300 de lei brut de la 1 octombrie 2023, indemnizația pentru internship  crește și ea la cel puțin 1.650 de lei.

Înregistrarea contractului de internship

În acord cu prevederile legii, internshipul va avea la bază un contract pe care compania trebuie să îl înregistreze în Registrul de evidență a contractelor de internship ANOFM.

indemnizatie internship

Statutul internului

Internul este o persoană în vârstă de cel puțin 16 ani, care caută dezvoltarea unor abilități profesionale și experiență la organizația-gazdă. Acesta poate fi sau nu absolvent al unei facultăți, cu sau fără experiență profesională și va semana obligatoriu un contract cu organizația-gazdă. Societățile și instituțiile care lucrează cu interni fără contract riscă amenzi de până la 20.000 de lei, pentru că este considerată muncă la negru. Durata maximă a unui contract de internship este de cel mult șase luni, nu mai mult de 720 de ore în total. 

Prima pentru angajarea internilor

Legea prevede, totodată, că ”organizaţiile-gazdă care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract individual de muncă cu persoana care a desfăşurat programul de internship primesc, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o primă de promovare a angajării în cuantum de 4.586 de lei pentru fiecare persoană astfel angajată, după îndeplinirea obligaţiei de menţinere a raporturilor de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni. Acordarea primei de promovare a angajării se realizează în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.”

Sursa foto – www.freepik.com

formarea profesională 2023ISR
WhatsApp Logo