Repaus săptămânal – Respectarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive și reglementarea muncii suplimentare constituie două aspecte esențiale în relația dintre angajatori și angajați cu normă întreagă. Neglijarea acestui drept fundamental nu numai că poate genera tensiuni pe termen scurt, acceptate uneori de angajați fără a conștientiza potențialele nelegalități, dar pe termen lung poate afecta serios sănătatea lucrătorilor și, implicit, poate avea consecințe asupra angajatorilor și bugetului de stat. Situațiile în care angajatorii nu respectă acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive ridică, de asemenea, probleme legate de munca suplimentară, putând chiar să cadă sub incidența muncii nedeclarate, în cazul angajaților cu timp parțial, prin depășirea duratei contractuale de muncă.
Legislația în vigoare prevede sancțiuni aplicabile de inspectorii de muncă și obligația angajatorilor de a compensa munca suplimentară efectuată, fie prin ore libere plătite, fie prin acordarea unui spor salarial negociat, care nu poate fi inferior a 75% din salariul de bază. Codul muncii stipulează că munca suplimentară trebuie compensată într-un termen de 90 de zile de la efectuarea acesteia, fie prin ore libere plătite, fie prin acordarea unui spor salarial dacă termenul este depășit. În situația neconformității angajatorului cu aceste măsuri, angajatul are dreptul de a se adresa instanței competente pentru recuperarea sumelor datorate, conform Legii 108/1999.
Este esențial ca angajații să fie bine informați cu privire la aspectele ce țin de munca suplimentară, inclusiv faptul că aceasta este posibilă doar pentru angajamentele cu normă întreagă, fiind interzisă în cazul contractelor cu timp parțial și al minorilor. Angajatorul, nu angajatul, este cel care poate solicita efectuarea muncii suplimentare, iar angajații trebuie să dețină o copie a contractului de muncă, care să cuprindă detaliile legate de timpul de muncă și de repaus, inclusiv muncă suplimentară și condițiile de muncă în zilele de sărbătoare legală.
Angajatul are dreptul de a refuza munca suplimentară fără a fi sancționat pentru acest motiv. Conform Codului muncii, timpul maxim de muncă săptămânal, cu orele suplimentare incluse, nu poate depăși 48 de ore, cu excepții specifice reglementate. De asemenea, repartizarea timpului de muncă trebuie să fie uniformă, cu cinci zile de muncă consecutive urmate de două zile de repaus, iar orice suspendare a repausului săptămânal necesită acordul salariaților și autorizarea inspectoratelor teritoriale de muncă, cu compensații sporite pentru munca suplimentară efectuată.
Prin respectarea acestor norme se urmărește protecția securității și sănătății lucrătorilor, iar cunoașterea drepturilor și obligațiilor atât de către angajatori, cât și de angajați este esențială pentru a asigura un mediu de muncă echitabil și sănătos.
Sursa foto shutterstock.com
