In domeniul resurselor umane, echilibrul dintre viata profesionala si cea personala este o tema tot mai actuala. Performanta sustenabila vine dintr-o stare mentala si emotionala echilibrata, iar oamenii care isi cunosc valorile, pasiunile si directia sunt mai implicati si mai motivati.
Instrumente precum vision board-ul pot avea un impact real in autocunoastere si motivare, atat in plan personal, cat si profesional. Ele pot fi utilizate inclusiv in coaching, wellbeing organizational sau procese de dezvoltare individuala, ajutand angajatii sa-si clarifice telurile si sa ramana conectati la ceea ce conteaza cu adevarat pentru ei.
O viata ideala si echilibrata… Prinsi in detaliile jobului, uitam de multe ori de relatiile noastre, de hobby-uri, de pasiuni, de prieteni si de a sta pur si simplu fara a te simti vinovat ca „pierzi” timpul. Ai nevoie sa iti vezi viata si din alte unghiuri, in alte culori, cu alti ochi, din alte perspective. Tu ce faci pentru a avea parte de o viata palpitanta? Cum vezi tu viitorul azi?
Studiile certifica faptul ca imagistica mentala are un impact decisiv asupra proceselor cognitive din creier. Creierul este antrenat pentru a obtine performanta in timpul vizualizarii, iar mintea noastra reactioneaza foarte bine la stimulii vizuali. Odata ce ne canalizam gandurile, ambitia si emotiile catre anumite teluri, intervine si legea atractiei, iar dorintele noastre au tendinta de a se materializa.
De ce ti-ai face un vision board chiar acum?
Acesta te mentine pe aceeasi traiectorie si iti reaminteste constant de ce ar trebui sa te trezesti dimineata cu zambetul pe buze si plin de energie. Iar unul dintre aceste motive este faptul ca viata, fara vise si idealuri, nu ar mai avea acelasi farmec si aceeasi savoare.
Sa descoperim impreuna ce putem pune in tabloul nostru de viziuni:
-
Cuvintele – au un mod misterios de a ne impacta. Uneori, descriu sentimente sau stari sufletesti, evocand experiente pe care le-am avut sau pe care ni le dorim.
-
Citatele – sunt surse importante de formare a gandirii si exprima in mod eficient o idee sau experienta. Alege citate care intensifica gandurile tale.
-
Auto-afirmatiile – sunt diferite de citate, deoarece le scrii chiar tu, pentru tine. Creeaza afirmatii care incep cu “eu sunt…” si sfideaza convingerile limitative despre bani, succes, capacitate si cunostinte.
-
Arta sau mazgaliturile – create de tine, reprezinta una dintre cele mai bune modalitati de a consolida starile dorite. Trebuie doar sa fii dispus sa te joci!
-
Pozele – cauta imagini care te fac sa te simti asa cum crezi ca te-ai simti daca ai trai viata ta de vis. Alege acele poze care iti starnesc emotii atunci cand le privesti.
-
Suvenirurile – ca sursa de inspiratie, au un potential ridicat. Pot servi ca memento-uri ale punctelor tale forte, ale realizarilor si ale relatiilor de succes.
-
Scopurile si intentiile – formeaza baza viziunilor noastre. Pune-le pe panou intr-un mod creativ, atasate viziunii tale.
Odata ce ti-ai indeplinit telurile, nu le scoate de pe panou. Lasa-le acolo pentru a-ti reaminti ca tu iti controlezi reusitele in viata. Nu uita sa fii recunoscator pentru tot ce ti s-a oferit si ai realizat. Ideal ar fi sa iti faci cate un vision board in fiecare an, iar cu cat vei creste si te vei maturiza, vei observa ca acelasi lucru se intampla si cu visele tale.
Asa ca, daca ti-ai definit telurile, este timpul sa le si ilustrezi in imagini! Si nu uita sa crezi in tine!
Promovarea unor instrumente simple, dar eficiente – precum vision board-ul – poate sustine sanatatea mentala si claritatea profesionala a oamenilor din organizatie.
In HR, astfel de practici nu tin doar de dezvoltare personala, ci si de wellbeing-ul echipelor si de cultura organizationala. Un angajat care isi vizualizeaza viitorul cu incredere si isi conecteaza telurile personale cu cele profesionale va construi mai constient, va colabora mai eficient si va performa cu sens.
Multa bafta!
Alina Cepan
Creative Communication Trainee
Cititi articolul complet aici.
Sursa foto: shutterstock.com