O interpretare recentă a normelor europene privind organizarea timpului de muncă aduce o clarificare esențială pentru companiile care au angajați mobili, fără un punct fix de lucru: deplasările impuse de angajator între o „bază” și locurile de intervenție sunt considerate integral timp de lucru, indiferent dacă vorbim de traseul dus sau întors.
Ce înseamnă, concret, această decizie?
Pentru lucrătorii care nu au un loc de muncă stabil, cum sunt, de exemplu, echipele de intervenție, personalul tehnic pe teren, agenții de mentenanță sau construcții, drumul colectiv organizat de angajator face parte din activitatea profesională.
Aceasta înseamnă că:
- Timpul petrecut între baza stabilită de angajator și șantier trebuie înregistrat ca timp de lucru;
- Același lucru se aplică și pentru traseul de întoarcere, dacă acesta este impus în aceleași condiții (ora plecării, traseu, vehicul furnizat de angajator);
- Nu are relevanță faptul că salariatul nu execută propriu-zis munca tehnică în timpul deplasării, prezența, ora și mijlocul sunt controlate de angajator.
Când se consideră că un salariat se află „în timpul de lucru”?
Pentru a încadra o perioadă ca timp de lucru în sensul Directivei 2003/88/CE, trebuie îndeplinite 3 condiții cumulative:
- Salariatul își exercită activitatea, chiar indirect, printr-o deplasare necesară prestației;
- Este la dispoziția angajatorului, nu are libertatea de a-și folosi timpul în interes personal;
- Se află la locul de muncă, care, în cazul salariaților mobili, poate include și vehiculul pus la dispoziție de angajator.
Dacă toate aceste criterii sunt îndeplinite, intervalul de timp respectiv trebuie tratat juridic drept timp de muncă, inclusiv în evidențele de pontaj, raportări și calculul repausurilor zilnice și săptămânale.
Deplasare impusă = activitate profesională
Această concluzie este valabilă doar dacă:
- Angajatorul decide punctul de întâlnire (ex. „baza”);
- Ora plecării este fixă și impusă;
- Vehiculul este pus la dispoziție de angajator;
- Salariații nu pot alege traseul, ora sau mijlocul de transport.
În astfel de cazuri, salariatul nu este liber să dispună de timpul său și se află sub controlul direct sau indirect al angajatorului, elemente esențiale ale noțiunii de timp de lucru în sensul reglementărilor europene.
E și platit acest timp de lucru?
Atenție: statutul juridic de „timp de lucru” nu impune automat o anumită formă de remunerare.
➡️ Directiva 2003/88/CE reglementează timpul de lucru și perioadele de repaus ca standarde minime pentru sănătatea și securitatea în muncă, dar nu stabilește dreptul la salariu.
💬 Cu alte cuvinte, dacă perioada respectivă este considerată timp de muncă, aceasta intră în calculul orelor de lucru zilnice și săptămânale, influențând dreptul la pauze, repaus zilnic și concedii, dar modalitatea de plată este reglementată la nivel național sau prin contracte colective.
Concluzii pentru angajatori
Dacă ai salariați mobili (tehnicieni, șoferi, agenți de teren etc.) care:
- nu lucrează la un punct fix;
- pleacă zilnic dintr-o „bază” stabilită de angajator;
- se deplasează cu vehiculul angajatorului;
- au traseu și oră impuse,
trebuie să incluzi întregul interval de deplasare (dus-întors) în timpul de lucru.
Nerespectarea acestui principiu poate atrage riscuri legale, mai ales în cazuri de litigii individuale sau inspecții privind timpul de muncă efectiv.
Recomandare: Revizuiește procedurile interne privind evidența timpului de lucru, mai ales pentru personalul mobil, și asigură-te că sunt corelate cu realitatea practică și cu prevederile europene.
Sursa foto: shutterstock.com
