Modificări privind eliberarea concediului medical: Situații noi și clarificări pentru concediul de sarcină și lăuzie

Concediile medicale reprezintă drepturi importante pentru asigurații din sistemul de sănătate, oferindu-le posibilitatea să se recupereze și să se vindece în condiții optime. În data de 13 aprilie au fost aduse noi modificări la normele de aplicare ale ordonanței privind concediile medicale. Aceste modificări vizează două situații în care certificatele de concediu medical pot fi eliberate ulterior, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Totodată, s-a precizat că concediul de sarcină și lăuzie nu poate fi întrerupt.

Conform noului Ordin CNAS nr. 1.320/227/2023, lista situațiilor în care certificatele de concediu medical se pot elibera ulterior a fost completată cu mai multe cazuri, printre care:

  • Eliberarea certificatelor de risc maternal în continuare;
  • Cazul transferului pacientului la alt spital;
  • Situația de deces a beneficiarului sau, după caz, a pacientului cu afecțiuni oncologice.

În ceea ce privește transferul pacientului în altă unitate sanitară, potrivit noilor norme, certificatele de concediu medical se vor elibera de medicul curant din spitalul din care este externat pacientul, inclusiv pentru durata internării acestuia în unitatea sanitară sau, după caz, unitățile sanitare din care a fost transferat.

Pe lângă noile adăugiri, în normele de aplicare ale ordonanței privind concediile medicale mai regăsim și alte situații în care certificatele pot fi eliberate ulterior:

  • În caz de sarcină și lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate);
  • Pentru perioada de internare în spital;
  • Pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg;
  • Situații pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile;
  • În caz de carantină;
  • Pentru pacienții cu afecțiuni oncologice;
  • În cazul bolilor infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, potrivit legii;
  • În cazul unor tipuri de arsuri, inclusiv pentru perioada de recuperare;
  • Pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice;
  • Pentru supravegherea și îngrijirea copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării.

eliberarea concediului medical

În mod normal, certificatele de concediu medical se completează și se eliberează la data la care se acordă consultația medicală, stabilindu-se numărul necesar de zile de concediu medical, conform normelor de aplicare ale ordonanței privind concediile medicale. În cazul în care asiguratul nu se poate prezenta la medic, se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 de ore numai pentru certificatelor „inițiale”. Pentru certificatele medicale „în continuare”, data acordării nu poate fi mai mare decât data la care se termină valabilitatea certificatelor de concediu medical acordate anterior pentru aceeași afecțiune. În cazul în care concediul anterior se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează.

Un alt aspect important se referă la concediile de sarcină și lăuzie. Potrivit noilor norme, certificatul de concediu medical pentru lăuzie se eliberează de medicul curant de specialitate obstetrică-ginecologie din unitatea sanitară unde a născut femeia sau de medicul de familie, începând cu data nașterii copilului. Este important de menționat că acest tip de concediu nu poate fi întrerupt.

Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină și lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizație de maternitate. Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naștere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naștere. Durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie este de 42 de zile calendaristice, însă aceste perioade se pot compensa între ele, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare.

Aceste noi modificări aduc clarificări importante în ceea ce privește eliberarea certificatelor de concediu medical și durata concediilor de sarcină și lăuzie, asigurând astfel drepturile și protecția necesare asiguraților din sistemul de sănătate.

Credit foto shutterstock.com

Ce este si ce nu este telemuncaDemisia - Aspecte importante
WhatsApp Logo