De ce CV-ul tau este respins?

mm

Stare de fapt: CV-ul tau, cu toate completarile, modificarile si ajustarile de forma sau continut facute la sfatul prietenilor ori dupa retete gasite pe Internet, nu te mai reprezinta. Mai mult, desi continui sa aplici, nu primesti niciun raspuns. Descurajant, stiu.

Hai sa vedem totusi care ar putea fi problema:

  1. Verifica daca datele tale de contact sunt corecte.
  2. Adresa de email, ID-ul de mess sau skype trebuie sa fie ale tale si nu ale prietenului, pietenei, sotului, matusii. Multi recruteri verifica, inainte de a contacta un candidat, profilele de pe retelele sociale (Facebook, LinkedIn etc.), iar nepotrivirea dintre informatiile din CV si cele de pe aceste platforme poate ridica suspiciuni. De asemenea, evita adresele de email prea amuzante, sexiste sau rasiste. Creaza-ti o adresa de email profesionala, folosind numele si prenumele tau, si elimina din CV adresele precum: pieleextrafina@abc.com, pinkgirl99@abc.com, brotacel2000@abc.com … (da, aceste exemple sunt cazuri reale).
  3. Prea muuuuuult! Pastreaza lungimea CV-ului in limitele rezonabilului. Nimeni nu are timp sa citeasca un CV de 5-6 pagini.
  4. Abilitati, competente, calificari – daca iti sunt cerute de postul la care aplici, asigura-te ca sunt incluse in CV-ul tau.
  5. Adaptare – e cuvantul cheie atunci cand aplici. Citeste cu atentie anuntul de job si adapteaza-ti CV-ul la cerintele postului.
  6. Prezentare! Evita greselile de orice fel: gramaticale, de redactare, de acord, informatii fara sens sau texte repetitive. Ai grija la formatare — fonturi ciudate sau neuniforme pot face textul greu de citit. Sectiunile trebuie sa fie bine structurate, nici prea evidente, nici prea neglijate. Evita sa printezi CV-ul pe hartie colorata sau parfumata si nu include o multime de hobby-uri si interese care nu aduc valoare. Daca preferi sa trimiti CV-ul printat, foloseste hartie alba si un plic potrivit. Daca il trimiti electronic, alege formatul Word sau PDF si asigura-te ca nu are restrictii la deschidere pe alte calculatoare.
  7. Nicio realizare. CV-ul tau nu este un copy paste din fisa postului, ci un instrument de vanzare pe care ar trebui sa il tratezi ca atare.
  8. Vorbe goale, generalitati, care nu spun in niciun caz povestea parcursului tau profesional. Iti dau un sfat: elimina-le si pastreaza esentialul.
  9. Neadevaruri. Mai devreme sau mai tarziu vei ajunge sa le explici. Evita din start penibilul situatiei in care te straduiesti sa povestesti despre niste lucruri despre care nu ai nici cea mai vaga idee – omul din fata ta isi va da seama ca tot ceea ce spui e pura fabulatie.

Daca ai nevoie de un sfat sau vrei sa ne impartasesti din experienta ta, nu ezita sa ne lasi un comentariu.

Monica Dona

Sursa foto: shutterstock.com

WhatsApp Logo