Cand lucrezi in comunicare interna, o buna parte din activitatea ta inseamna sa scrii si sa rescrii mesajele colegilor tai intr-un limbaj accesibil, pe care toti ceilalti sa il poata citi si intelege cu usurinta (de preferat, dintr-o privire).
Sa luam un exemplu concret: avem mesajul “In zece ani vom face primii pasi pe luna”. Cum ar transmite un CEO al unei companii multinationale aceasta informatie? Probabil ca ar suna cam asa: “Misiunea noastra este sa devenim lideri mondiali in industria aerospatiala, folosind la capacitate maxima inovatiile in tehnologie, construind astfel o punte catre viitor.”
Venind din partea unui finantist, acelasi mesaj ar putea suna astfel: “Pentru perioada urmatoare vom aloca un provizion de 30% din cifra de afaceri, destinat dezvoltarii activelor companiei. Aceasta masura va sta la baza cresterii sustinute pe care o anticipam pentru urmatorii 10 ani.”
Si, cand te gandesti de la ce am plecat… nu pot trage decat o singura concluzie, iar aici o sa-mi permit sa-l citez pe insusi Homer Simpson: It’s funny ‘cause it’s true.
Sunt convinsa ca te intrebi cum poate un om cu atat de multa carte sa spuna lucruri atat de greu de inteles. Probabil tocmai de aceea! Iar aici sunt si mai convinsa ca exista un raspuns care explica toate aceste mesaje ultra-alambicate, pe care mai devreme sau mai tarziu ajungem cu totii sa le construim: blestemul cunoasterii, sau the curse of knowledge, asa cum este cunoscut in cele mai multe surse.
In 1990, psihologul Elizabeth Newton a ilustrat „blestemul cunoasterii” (the curse of knowledge) printr-un experiment extrem de simplu. Participantii au fost impartiti in doua grupe: prima trebuia sa bata ritmul unei melodii foarte cunoscute, iar a doua sa asculte si sa ghiceasca despre ce melodie este vorba. Inainte de a incepe, cei care bateau ritmul au estimat ca ascultatorii vor recunoaste corect piesa in peste 50% din cazuri. Rezultatul real? Doar 2,5% dintre ascultatori au identificat corect melodia.
Personal, ii inteleg perfect. Mi se intampla des sa „cant” mult mai bine in capul meu decat atunci cand incerc sa bat ritmul pe un acord, oricat de simplu ar fi.
Pentru cel care fredoneaza, melodia suna clar, este evidenta. Dar pentru ascultatori, lucrurile devin neclare. Cunoasterea prealabila il „condamna” pe emitent: nu mai poate recrea starea de necunoastere a celuilalt, nu mai poate percepe mesajul ca un om fara context. Si, din pacate, acelasi lucru se intampla si atunci cand ne formulam ideile: din dorinta de a spune tot, ajungem uneori sa nu transmitem nimic.
Iti propun un test simplu, de data aceasta cu colegii tai. Alege o problema — orice problema — si mergi cu ea, sa zicem, la departamentul juridic. Alege cel mai experimentat jurist si roaga-l sa te ajute. Aproape ca pot paria ca nu vei primi un raspuns scurt, clar si usor de inteles.
Acum gandeste-te la tine si la propriile automatisme verbale. Ti se par firesti, nu-i asa? Dar pentru colegul tau din juridic? Oare au acelasi sens?
Comunicarea interna joaca un rol esential in orice organizatie. Ea are menirea de a se asigura ca mesajele sunt transmise si intelese corect in cadrul companiei si ca fiecare angajat stie despre ce este vorba si ce are de facut mai departe.
Indiferent de rolul pe care il avem, fiecare dintre noi este responsabil sa se asigure ca mesajul transmis a fost inteles corect de celalalt si, in acelasi timp, ca am inteles corect ceea ce ni se comunica.
Nu uita! Comunicarea este o strada cu dublu sens pentru care ai nevoie de atentie distributiva.
Monica Dona
Sursa foto: shutterstock.com
