În anumite domenii, participarea la cursuri de igienă, securitate sau sănătate este impusă prin lege, fiind o condiție pentru desfășurarea activității în siguranță. Deși obligativitatea formării este clar reglementată, în practică apar deseori confuzii — mai ales când angajatorii cer salariaților să suporte aceste costuri. Însă cine are, de fapt, responsabilitatea financiară?
Instruirea impusă prin lege – o obligație exclusivă a angajatorului
Conform legislației muncii și reglementărilor privind sănătatea și securitatea la locul de muncă, angajatorii sunt cei care trebuie să suporte integral cheltuielile asociate instruirii obligatorii. Vorbim aici despre cursuri esențiale pentru activități specifice, cum ar fi cele de igienă în sectorul alimentar sau formarea minimă pentru securitatea în muncă.
Această responsabilitate este clar prevăzută în lege: orice formare impusă pentru a permite angajatului să își desfășoare legal activitatea trebuie acoperită financiar de angajator. Impunerea unui cost asupra salariatului, în astfel de cazuri, nu doar că este contrară reglementărilor naționale, ci și celor europene.
Cursuri plătite de angajator. Ce spune legea?
Articolul 20 din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă stipulează clar: „Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să implice niciun cost pentru lucrători.”
La nivel european, Directiva 89/391/CEE întărește același principiu, interzicând transferul de cheltuieli asupra angajaților în contextul măsurilor de protecție a muncii.
Prin urmare, orice solicitare a unei contribuții bănești din partea angajatului pentru a participa la un curs impus de legislație este ilegală și abuzivă.
Formarea profesională: o obligație distinctă
Este important să facem diferența între formarea profesională continuă și instruirea minimă necesară pentru exercitarea activității. Codul muncii obligă angajatorii să asigure formarea profesională a salariaților după cum urmează:
- o dată la 2 ani, dacă societatea are peste 21 de angajați;
- o dată la 3 ani, în cazul firmelor cu mai puțin de 21 de angajați.
Această formare, chiar dacă nu este „impusă de lege” în mod direct pentru accesul la un post, trebuie totuși asigurată din inițiativa angajatorului. Iar în acest caz, toate costurile aferente – taxe, transport, cazare, materiale – trebuie acoperite de angajator.
⚠️ Se poate recupera costul formării dacă salariatul pleacă?
Da. În situațiile în care formarea este oferită la inițiativa angajatorului, acesta are dreptul să stabilească o perioadă minimă în care salariatul trebuie să rămână în firmă, printr-un act adițional. Dacă angajatul părăsește compania înainte de expirarea termenului agreat, poate fi obligat să restituie o parte proporțională din costurile formării.
📌 Ce NU poate face angajatorul:
- Nu poate solicita angajatului să plătească pentru cursuri de igienă sau siguranță cerute de legislație;
- Nu poate condiționa ocuparea postului de achitarea unor costuri impuse pentru instruire obligatorie;
- Nu poate retrage contravaloarea cursului din salariu sau alte drepturi salariale.
✅ Check-list pentru angajatori: ce trebuie să știi
- Cursurile cerute de legislație (ex: igienă, SSM) trebuie plătite integral de angajator.
- Formarea profesională este obligatorie periodic – cel puțin o dată la 2 sau 3 ani, în funcție de mărimea companiei.
- Angajatorul poate recupera costul formării inițiate voluntar doar dacă există un angajament scris semnat cu salariatul.
- Orice reținere din salariu fără acordul expres al angajatului este ilegală.
Întrebări frecvente (FAQ)
- Poate angajatorul să ceară bani pentru un curs de igienă?
🛑 Nu. Este ilegal. Aceste cursuri sunt parte din obligațiile de securitate în muncă și nu pot fi plătite de salariat. - Dacă accept să plătesc, pot cere banii înapoi ulterior?
✔ Da, poți solicita returnarea sumelor, deoarece costurile nu ar fi trebuit să fie transferate asupra ta. - Dacă formarea este legată de dezvoltarea carierei, pot fi obligat să rămân în firmă?
✔ Da, dar doar dacă ai semnat un act adițional care prevede clar această obligație. - Ce se întâmplă dacă angajatorul refuză formarea obligatorie?
📌 Salariatul poate solicita un concediu de formare plătit de până la 10 zile lucrătoare sau 80 de ore, cu păstrarea salariului.
Concluzie
În orice relație de muncă, echilibrul dintre drepturi și obligații trebuie menținut prin respectarea legii. Instruirea obligatorie pentru a putea presta activitatea legal nu poate deveni o povară financiară pentru angajat. Angajatorii care încalcă acest principiu se expun unor sancțiuni și riscuri reputaționale considerabile.
Sursă foto: shutterstock.com
