#AskaRecruiter | Andreea Dumitrache

/, Ask a recruiter!/#AskaRecruiter | Andreea Dumitrache

#AskaRecruiter | Andreea Dumitrache

Te invitam sa-i cunosti pe oamenii din Lugera – The People Republic, sa descoperi povestile lor si sa inveti din experientele lor. Ai o intrebare sau o curiozitate? Lasa-ne un comentariu si colegii nostri iti vor raspunde!

1. De cat timp esti in echipa Lugera – The People Republic?

Din iunie 2016. Stiam de mult timp de Lugera de la Cristina…imi apareau postarile ei in News Feed-ul meu si mi se pareau super haioase si out of the box. Chiar ma gandeam ca este un loc unde mi-ar placea sa lucrez….insa veneam dintr-o zona fara legatura sau asa imi imaginam eu…din terapie/psihologie clinica si mediul ONG.

2. Care este cel mai interesant lucru despre tine pe care nu l-am putea afla din CV-ul tau?

Hm…poate pasiunea mea pentru rock (I’m an ex metal girl 😊)… si faptul ca mi-am petrecut adolescenta intre doua iesiri la munte, la escalada si catarare.

3. Cum reusesti sa te relaxezi la sfarsitul unei zile?

Ha! Sa ma relaxez? Sunt asteptata cu nerabdare de baiatul meu de 4 ani, care, invariabil, imi propune incursiuni fantastice in lumile lui de povesti. Prin urmare, sunt, fie intr-un basm cu pirati, fie regina proaspat incoronata, fie sluga necredincioasa … sau doctor de masini sau … soarece, pisica, catelus, depinde de chef.

Altfel, printre picaturi, mai merg pe la cate un concert, evenimente, intalniri cu prietenii sau cu putin noroc, ma cuibaresc pe canapea, cu o carte in mana.

 

 

 

 

4. Care a fost cel mai amuzant lucru care ti s-a intamplat in ultimul timp?

Pai…tocmai ce ma sunase unul dintre candidati pentru a ma anunta ca va intarzia pentru ca a avut un accident pe autostrada. La cateva minute, fetele din receptie ma anunta ca sunt asteptata de un candidat in sala. Mi se parea ca sunt in zona crepusculara…doar ca, supriza … in sala ma astepta candidatul de la alta ora, venit cu 45 de minute mai devreme … si care avea si nume similar (dar NU identic) cu cel cu accidentul.

5. Care este ultima ta poza publicata pe Facebook sau ultimul post?

O poza cu fiul meu din mini-vacanta de 1 Decembrie 😊.

6. Ce-ti place cel mai mult la job-ul tau?

Dinamismul. Imprevizibilul. Ludicitatea. Ca te poti implica si poti face, la modul realist, o diferenta in vietile unor oameni.

7. Cine si ce te inspira?

Suna stupid, stiu, dar daca e sa spun sincer … cred ca viata, pur si simplu. Nu la modul filosofic, ci crampeiele din ea. Oamenii. Existentele. Trairile. Tot caruselul asta atat de imprevizibil … uneori infricosator, alteori sublim.

8. Cat de norocoasa esti si de ce?

Nu prea ma raportez la noroc. Habar n-am cum stau aici, dar cred ca viata/Dumnezeu/Creatorul a fost bland cu mine. Am multe pentru care sa fiu recunoscatoare. Foarte multe. Si incerc, cum pot, sa dau si eu macar un pic inapoi. Nu stiu daca pot asocia asta cu norocul. Poate.

9. Descrie-ti ziua de astazi folosindu-te de un nume de film.

Hahaha. Pana acum, ziua a fost “Lost in Translation” cumva.

10. Daca ai putea alege o melodie care sa se auda de fiecare data in birou, care ar fi aceea?

Oh, aici chiar e complicat. Eu am un soundtrack pentru fiecare stare, zi, anotimp. Am melodiile de “duminica”, pe cele de “vorbe” lenese cu prietenii, pe cele de luni, care ma pun in functiune, etc. Dar sa aleg o singura melodie…greu. 😊. Uite, acum sunt intr-o faza “Mark Lanegan”. De ceva vreme. Si pentru ca a venit iarna si, cumva, ma binedispune (ciudat, stiu), imi place sa-mi incep unele  dimineti cu Tom Waits – Chocolate Jesus.

By | 2017-12-06T11:00:10+00:00 decembrie 6th, 2017|Ask a Lugerac!, Ask a recruiter!|0 Comentarii

About the Author:

Personable, enthusiastic, insightful, results driven, assertive. Playing with ideas, words and pictures, fascinated by the stories behind every project.