18 zile de aventura pura in Annapurna Circuit Trek

mm

 

Annapurna Circuit Trek este unul dintre cele mai spectaculoase trek-uri din lume, care ofera panorame spectaculoase asupra lantului himalayan, in special din zona Poonhill. Experienta traversarii prin trecatoarea Thorung La, cel mai inalt pas din lume, surprinde intreaga frumusete si glorie a zonei Annapurna, una dintre cele mai bogate in traditii zone culturale ale Nepalului. Torente traversate pe poduri suspendate, vai spectaculoase intre versantii muntilor de peste 7000 de metri, manastiri budhiste si temple hinduse, lacuri de un albastru ireal si, peste toate, experienta personala speciala a trekingului la altitudine fac din Annapurna Circuit un must do pentru cautatorii de aventura, fotografie si experiente culturale inedite.

18 zile de circuit, 200 de kilometri la altitudini cuprinse intre 3000 si 5000 m (punctul cel mai inalt fiind Thorung La – 5416 m). Cifre impresionante, insa, cu toate acestea, traseul nu este deloc dificil, fiind accesibil oricarei persoane fara probleme de sanatate.

Ziua 1, 23 octombrie

Zbor Bucuresti-Istanbul-Kathmandu

Ziua 2, 24 octombrie

Sosire in Kathmandu, cazare la hotel de 4****, vizita in Thamel, cartierul turistic al capitalei Nepalului.

Ziua 3, 25 octombrie

Calatorie cu masina de la Kathmandu la Syange (1100m)

Urmam cursul a doua rauri, Mahesh si Trishuli, traseu care ne conduce prin pitoreasca viata rurala a Nepalului: terase cultivate, rauri, torente, vai inverzite, mici ferme de iaci… Daca vremea permite, putem admira panoramele superbe ale varfurilor Himalchuli (7893m) si Ngadichuli (7541m) din lantul Manaslu. 7-8 ore de rasfat vizual.

Ziua 4, 26 octombrie

Trek Syange-Dharapani (1860m)

Imediat dupa micul dejun pornim spre Chamje, pe o poteca ce urca si coboara, traversand poduri si paduri de stejar, pe un drumul presărat cu numeroase cascade. Satul Tal este situat chiar la picioarele uneia dintre cele mai frumoase ele cu o inaltime de 1700 de metri! Dupa Tal, drumul este presarat cu o multime de pietre de rugaciune Mani, pe care, conform traditiei locale trebuie sa le ocolim doar prin partea lor stanga.

Durata acestui drum este de 6-7 ore.

Ziua 5, 27 octombrie

Trek Dharapani-Chame (2710m)

Este ziua in care ne bucuram de spectaculoasa panorama a varfului Annapurna II (7937m), dar si a lantului Manaslu, iar tranzitiile de la foioase la conifere, pin, dar si, in zona Thanchok, cu livezi de mar fac deliciul acestei zile.

Durata drumului: 5-6 ore

Ziua 6, 28 octombrie

Trek Chame-Pisang (3300m)

Dimineata, o poteca prin paduri de brad si pin ne conduce in satul Brathang, locul de unde rezistenta tibetana obisnuia sa faca raiduri peste granita pentru a lupta cu ocupantii chinezi. La un moment dat, de pe traseu vom vedea spectaculoasa fata stancoasa a lui Mui Tscho care se ridica ametitor la aproape 1500 de metri deasupra vaii. Astazi trecem in zona distructului Upper Manang, iar peisajul se schimba spectaculos. Valea se deshide dintr-o data si, dupa o ora de mers in umbra Annapurnei II si IV, ajungem in Pisang. Calatoria dureaza intre 5 si 6 ore.

 

Ziua 7, 29 octombrie

Trek Pisang – Manang (3540m)

Urmam ruta nordica din partea uscata a districtului Manang, zona protejata de efectele musonului de lantul Annapurna. Pe drum, admiram satul Brahga, ale carui case agatate pe stanci dau impresia ca sunt construite unele peste altele. Admiram o veche manastire budista, de peste 500 de ani, iar apoi ne dedicam complet aclimatizarii. Altitudinea incepe sa-si faca efectul asupra metabolismului.

Durata drumului: 5-6 ore.

 

Ziua 8, 30 octombrie

Zi de aclimatizare in Manang

Pentru ca urmatoarele doua zile vor fi solicitante din cauza cresterii in altitudine, o zi de aclimatizare este absolut necesara. In ce-a de-a 8-a zi vom face plimbari usoare in zona Manang, vom admira lacurile Bodzo Gampa si Gangapurna si vom participa la prezentarea despre altitudine tinuta de medicii occidentali voluntari de la Himalayan Rescue Association.

Durata drumului: 3-4 ore.

 

Ziua 9, 31 octombrie

Trek Manang-Yak Kharka (4110m)

Deja intram bine in zona unde efectele altitudinii se fac simtite, asa ca ritmul de mers scade, respiratie devine mai dificila si vom consuma mai multe lichide. Panoramele superbe ale muntilor compeseaza insa din plin efortul!

Durata drumului: 4-5 ore

 

Ziua 10, 1 noiembrie

Trek Yak Kharka – Thorong Phedi (4600m)

Astazi este ziua unei urcari usoare catre Thorong Phedi, prin Ledar – de unde putem admira muntii Chulu si prin traversarea Jarsang Khola. Dupa-amiaza, va urma un nou trek usor de aclimatizare, urmand principiul vital de aclimatizare „climb high, sleep low”. In functie de starea vremii, putem urca chiar pana la Thorong La.

Durata drumului: 3-4 ore.

 

Ziua 11, 2 noiembrie

Trek Thorong Phedi – Muktinath via Thorung La

Ziua 11 va fi cea mai lunga zi a circuitului. Plecam inainte de rasaritul soarelui, la 4-5 dimineata, pentru a ajunge in trecatoare la 9-10, inainte ca vanturile puternice sa faca prea dificila traversarea. Un traseu pe care ne intampina stupe si steaguri de rugaciune ne conduce catre una dintre cele mai spectaculoase panorame din Himalaya: trecatoare Thorung La. Situata intre Yakgawa Kang (6481m) la sud si Khatung Gang (6484m) la nord, trecatoarea iti permite o vedere 360 de grade absolut superba: lantul Chulu West e chiar in fata, urmat in dreapta de lantul Annapurnelor. Apoi, la coborare, Dhaulagiri (8167m) se ofera privirilor pe masura ce ne apropiem de Muktinath, orasul gazda al templului cu acelasi nume si a catorva manastiri. Dupa trek-ul dificil al zilei, o vizita in templul care este loc de pelerinaj atat pentru budhisti, cat si pentru hindusi, va fi ca o eliberare. O alta atractie a zonei este si templul Jwala Mai, cu minunatul sau izvor si flacara eterna alimentata de gazul natural care tasneste din Pamant.

Durata drumului in cea de-a 11-a zi este de 7-8 ore.

 

Ziua 12, 3 noiembrie

Trek Muktinath (3800m) – Jomson (2700m)

In drum spre Jomson, prin campiile inundate Kali Ghandaki, ne delectam cu  privelistile spectaculoase asupra vaii Mustang, muntii Nilgiri si lantului Dhaulagiri.

Durata drumului: 4-5 ore.

 

Ziua 13, 4 noiembrie

Zbor Jomson – Pokhara

Un zbor scurt, dis de dimineata, spre Pokhara, cu privelisti spectaculoase asupra lanturilor Annapurna si Dhaulagiri, pentru ca apoi, sa petrecem restul zilei vizitand pitorescul oras Pokhara si imprejurimile, presarete cu lacuri spectaculoase. Pentru o experienta completa, adaugam o sesiune de shopping.

Durata zborului: 30 de minute.

 

Ziua 14, 5 noiembrie

Zi de rezerva si timp liber in Pokhara

E ziua de rezerva in caz ca, din cauza vremii, nu putem zbura in ziua precedenta. In caz ca zborul decurge conform planului, este zi de relaxare in frumosul oras Pokhara.

 

Ziua 15, 6 noiembrie

Drum cu masina Pokhara – Kathmandu

In aceasta zi revenim in Kathmandu, unde seara ne asteapta o cina traditionala nepaleza intr-un restaurant cu program cultural.

Durata drumului: 6 ore

 

Zilele 16 &17, 7-8 noiembrie

Cazare la hotel de 4****, program liber de vizita in Kathmandu.

Poti alege sa descoperi singur farmecul capitalei sau sa in tur organizat.

Ziua 18, 9 noiembrie

Zborul Kathmandu – Istanbul – Bucuresti.

 

Date „tehnice”

  • Annapurna Circuit este un trek care nu necesita o pregatire montana tehnica specifica. O conditie fizica buna este recomandabila.
  • Viza de Nepal se obtine in aeroport si costa 50USD/30 zile.
  • Nu sunt necesare vaccinuri
  • Nepalul este o tara sigura pentru turisti, iar distrugerile cutremurului din primavara au fost inlaturate de pe traseele de treking
  • Se recomanda cumpararea de cartele GSM locale, pentru ca sunt mult mai ieftine decat roaming-ul. Spre exemplu, un minut de convorbire cu Romania in roaming costa cam 2,5 euro, in timp ce convorbirile internationale de pe o cartela nepaleza sunt cam 0,8USD/min
  • Device-urile cu baterii (telefoane, camere foto, e-reader etc) pot fi incarcate contra cost la lodge-urile unde ne cazam. La fel, apa se achizitioneaza contra cost.
  • In multe lodge-uri se poate face dus, contra-cost.
  • Pretul biletului de avion este de 700 euro (dar se poate mari in functie de data achizitionarii lui) iar al trek-ului de 1650 USD. Include full services: cazare, masa, porteri. Un porter se imparte la doua persoane, asa ca bagajul fiecaruia nu trebuie sa depaseasca 14kg.

Pentru rezervari  ne poti contacta la adresa de email: dana.ilie@lugera.ro sau la numarul de  telefon: 021.318.71.20

poarta soarelui voineasacafea turceasca
WhatsApp Logo