Schimbari mici de formatare cu impact mare pentru CV-ul tau

mm

 

Internetul abunda de sfaturi despre cum sa scrii, ce sa scrii si cat de mult sa scrii in CV. Daca ma gandesc bine chiar eu am scris vreo cateva articole despre cum ar fi bine sa iti construiesti CV-ul in asa fel incat sa atragi atentia recruiterului. Le gasesti in categoria Sfaturi in Cariera.

De aceasta data nu mai discutam despre continut, ci doar despre formatare.

Stii sentimentul acela cand te uiti la o pagina si simti ca ceva te deranjeaza. Nu poti sa spui cu exactitate ce, insa e incredibil de enervant. Ei bine, cam asa se intampla si cu CV-ul tau. Ajunge la recruiter, il deschide si e ceva care il deranjeaza suficient de mult cat sa il inchida si sa isi continue cautarile. Cu siguranta ca nu iti va putea spune ce este, insa poate te ajuta urmatoarele ca sa nu ti se intample si tie:

1.      Aliniaza la dreapta datele tale de contact

2.      Nu centra portiuni de text, nici macar titlul. Privirea merge natural la capat de rand imediat ce a terminat de citit un rand din text.

3.      Don’t justify! Chiar daca ai impresia ca va arata mai ordonat, textul nu devine neaparat mai usor de citit.

4.      Pastreaza o singura dimensiune de font. Singura exceptie, unde poti folosi un font mai mare este numele tau, in rest, pentru a pune in evidenta anumite portiuni de text poti folosi litere italice sau ingrosate.

5.      Fii consecvent – alege sa scrii cu litere ingrosate doar rolurile pe care le-ai ocupat sau doar companiile pentru care ai lucrat.

6.      Foloseste majusculele cat mai putin.

7.      Fii concis. Foloseste bullet-uri pentru a-ti descrie experienta insa asigura-te ca primele cinci cuvinte dupa bullet spun suficient.

8.      Cand te te referi la cifre, scrie cifre.

9.      Ultimul, insa nu cel din urma, incearca sa lasi suficient spatiu pentru a semnala trecerea intr-o noua sectiune. Ajuta extrem de mult in etapa de selectie.

Bafta multa!

Monica Dona

PR Manager

 

WhatsApp Logo