Acum 2 ani, una dintre colegele mele a trimis un email prin care ne ruga sa ajutam o bunicuta de 81 de ani care are grija singura de nepotul ei de 10 ani. Cum suntem o firma cu oameni frumosi, colegele au sarit imediat si au strans primii bani iar eu (tin minte si acum), am donat 100 lei.
Rugamintea apoi revenea lunar cand se apropia data la care bunicuta trebuia sa plateasca chira spatiului unde cei doi locuiau…..
A venit Craciunul anului 2011, cu petreceri, cu daruri, cu brazi impodobiti si cu copii invitati la Lugera Kid Christmas party….si asa l-am vazut prima oara pe Marius, care avea pe vremea aceea 10 ani si jumatate. N-am apucat in seara aia sa vorbesc cu el decat 5 minute, suficient cat sa ma cucereasca ochii lui in care puteai vedea un amestec de tristete si curaj. Curioasa din fire, am chemat-o pe Ruxandra, colega mea care strangea banutii in fiecare luna si am rugat-o sa imi spuna mai multe despre pustiul care imi cucerise inima cu o seara inainte. Si asa am aflat ca mama lui murise la nastere, ca tata ii murise cand avea 1 an, ca banca le luase casa pentru ca nu a mai avut cine sa plateasca ratele, ca nu mai aveau alte rude, ca singurul venit era pensia de 300 lei a bunicii si ca locuiau intr-o magazie fara caldura, fara apa, fara lucrurile pe care noi le consideram atat de normale si fara de care credem ca nu am putea trai. Tot atunci am aflat ca pustiul invata foarte bine, ca ii placea sa citeasca si ca, desi era in clasa a 4 a, calatorea in fiecare dimineata din Fundulea si pana in centrul Bucurestiului pentru a ajunge la scoala. Mi-a luat o saptamana sa le gasesc un apartament si sa ii mut undeva langa scoala pentru ca Marius sa poata ajunge usor dimineata. Nu pot sa va spun ce am simtit atunci cand Marius mi-a spus, in ziua urmatoare, ca facuse prima baie in cada din viata lui si nici nu va pot descrie in cuvinte fericirea pe care am vazut-o in ochii lui…
A trecut un an iar Marius, treptat, a inceput sa fie parte din viata mea si a colegelor mele. Fericirea pe care o regasesc de fiecare data in ochii lui atunci cand primeste lucruri simple, ma incarca si ma ajuta sa trec cu seninatate, peste zecile de probleme pe care le am zilnic. Mihnea, pustiul meu, a devenit cel mai bun prieten al lui si ma uit cu drag cu cata rabdare ii da sfaturi, cat de mult ma imita atunci cand il intreaba daca si-a facut temele, cu cata seriozitate ii vorbeste despre cum sa se poarte cu fetele.
V-ati gandit vreodata ca sunt foarte multe gesturi marunte si lucruri simple care pot aduce extrem de multa fericire? V-ati gandit ca atunci cand ne facem timp sa ne aplecam catre ceilalti si ii ajutam cu lucruri care pentru noi nu inseamna foarte mult, pentru ei s-ar putea sa insemne totul?
Sunt lucruri atat de simple pe care le putem face pentru cei din jur. Din pacate, in valtoarea grijilor zilnice, a presiunii care vine din toate partile, a jobului, uitam sa privim in jur, sa ne regasim puterea de a-i vedea pe cei in nevoie, de a face lucruri simple.
Cristina Savuica – Managing Partner Lugera – The People Republic!
