Check-in la jobul perfect cu Ioanna Iordache

 In

Oamenii nu dau check-in pentru a arăta lumii o locaţie…..ei fac asta pentru a arăta starea de spirit din locul respectiv, pentru a spune «am ajuns aici si mă simt bine», o fac când ajung într-un loc de care se bucură, nu într-unul din care îşi doresc să plece.

Prietenii mei de pe Facebook sunt doar oameni pe care îi cunosc şi nu am observat niciodată pe nimeni care sa işi dea check-in la serviciu, o fac vineri seara la masă cu prietenii, o fac sâmbată la cumparături sau in oricare altă zi la vreun concert…

 Întrebarea se pune astfel: cât de cool trebuie să fie jobul tău să te determine să anunţi lumea că eşti acolo, că ţie iti place lunea dimineaţa, că nu ai nicio problemă sa dai ochii cu seful si că abia astepţi sedinţa pentru că ai un punct de vedere diferit pe care vrei să îl expui. 

Jobul perfect este acela la care nu mergi pentru a-ţi plati ratele, jobul perfect este cel care ţi se potriveste ţie şi nu cel pentru care te-ar invidia toată familia. Este locul acela in care eşti înconjurat de oameni destepţi, impreună cu care formezi o echipă iar pe cel mai isteţ dintre voi l-aţi ales să vă conducă, asta după ce v-aţi asigurat că vrea să fie lider şi nu şef.

Jobul perfect pentru mine este locul unde copiii mei să poată veni in vizită si sa găsească modele, locul unde dresscode-ul îţi reflectă personalitatea, unde poţi asculta muzică in surdină pentru ca tu ai descoperit că asta te face mai eficient, unde in pauze nu intri pe reţelele de socializare ci stai de vorbă cu colegii, locul acela în care tu dai tot ce poţi pentru că ai observat că asta te face să evoluezi, să pleci de la serviciu în fiecare zi din ce in ce mai informat, mai bun.

Jobul perfect este cel la care mergi să faci ce visai că vei face atunci când erai copil…

Jobul perfect este cel la care mergi astăzi pentru ca de mâine sa trăiesti într-o lume mai bună…

 

Ioanna Iordache

WhatsApp Logo